A fost o vreme cand resursele umane nu castigau nimic de pe urma muncii lor- exceptie facand masa si un adapost mai mult sau mai putin decente - , nu aveau posibilitatea sa schimbe din proprie initiativa jobul si fisa postului, ba mai si mureau la locul de munca. A fost epoca sclavagista.
Apoi oamenii au devenit liberi dar, in nevoia de a face tranzactii - nevoia de bani- au inceput sa munceasca pentru acesti bani. Plata echitabila sau nu, aveau mai multe optiuni.
Sec. XXI: oamenii, o data acceptati, se incearca a li se raspunde la toate nevoile socio-profesionale, pentru a fi multumiti de organizatia in care lucreaza. Organizatia depune eforturi pentru a fideliza angajatul pentru ca acesta sa ramana acolo, ca in cadrul unei familii. Alti angajati sunt platiti sa ii anticipeze si gaseasca un raspuns nevoilor sale.....What a fairy-tail!!!!!
Acum, a mai ramas o realitate care se intampla in restul "organizatiilor", mai ales in provincie, dar nu numai. Nu mai refer la buticuri, ma refer la "organizatii" care au fost si care or mai fi inca listate la bursa. "Organizatii" privatizate, si nu de chinezi, turci, mongolezi, de EUropeni de vita buna, care dupa ''90 au dat lovitura. Ori au investit la noi, ori si-au redus concurenta la tacere, sub pretextul unei asa-zise privatizari, ori...ori...ori.
Metoda e aceeasi: privatizare, atragerea consiliului director de partea sa (cat de greu sa fie, n-or fi prosti aia sa nu fie de partea patronului), acestia au numit sindicatul, apoi...libertate deplina. Nu tu negocieri, salarii by default, cine vrea-bine, cine nu-liber, cine supara pe baiatu/fata lu sefu al mare, al mijlociu, al mic, al si mai mic, zboara...
Bine, bine, veti zice(asta daca citeste cineva, da nu conteaza), nu se putea angaja in alta parte? Pai, pe la 40 de ani, cu exceptia Bucurestiului nu prea mai ploua in tara asta cu job-uri. Si cand ai studenti care cer bani, nevasta somera, apare sindromul pasarii din mana.
Prostia e ca ciocoii astia noi, nu doar te exploateaza si iasi bat joc de tine, dar iti pun si ochelari de cal, sa fie siguri ca nu apare sindromul ciorii de pe gard.
A povesti cuiva dintre nenorocitii respectivi ce bine o duc resursele umane si ca si ei sunt resurse umane si ca au drepturi e ca si cum i-as povesti Matrix lu bunica'mea.
Ma opresc aici, deocamdata.Va exista si o continuare!
1 comment:
Da... ceea ce spui tu aici este socant pentru mine, dar extrem de real pentru altii. Si, in eventualitatea in care "organizatia" cu pricina e singurul furnizor serios de locuri de munca din zona respectiva, situatia se perpetueaza. Eu cred ca lucrurile astea trebuie reglementate formal, prin legi, care sa instituie AMENZI USTURATOARE pentru marii exploatatori, fie ei mamuti comunisti autohtoni sau investitori straini. Pentru ca nu mai suntem o tara din lumea a III-a. Mi se pare revoltator sa ai salariul de 100 euro, iar costul unei vieti decente (casa, masa, masina) sa fie de cinci ori mai mare. Stiu o fatuca din satul bunicii mele care are 17 ani, munceste 8 ore la fabrica de confectii de luni pana sambata si ia salariul minim pe economie. Se intoarce acasa la sfarsitul lunii cu 3 milioane (daca-i raman si astia). Si se mai intreaba guvernantii de ce pleaca fortele de munca in Spania sau in Italia. Iete de-aia!
Post a Comment